Avocat Răzvan Cioromela

București, Ploiești, Pitești, Constanța
Avocat Răzvan Cioromela

Arii de practică:

Litigii & Arbitraj,
Contencios Administrativ,
Asigurări,
Drept Civil,
Procedura Insolvenței

Răzvan Cioromela are experiență juridică de peste 20 ani în domeniul litigiilor, atât în fata instanțelor de judecată, cât și a celor arbitrale. Experiența sa se axează pe litigii de contencios administrativ, pe cele izvorâte din contracte FIDIC si din nereguli săvârșite in proiecte finanțate din fonduri nerambursabile.

Răzvan se ocupă, de asemenea, de litigii in domeniul asigurărilor, atât de cele care au ca obiect garanții emise in cadrul contractelor de achiziții publice precum si in cele ce privesc acordarea de despăgubiri pentru accidente și vătămări.

Răzvan asigură asistență juridică complexă în probleme de drept civil, dreptul afacerilor și drept administrativ în relația cu autoritățile publice centrale și locale. A reprezentat cu succes clienți în litigii soluționate de către instanțele judecătorești în domeniul dreptului civil, recuperări de creanțe, insolvență, precum și în proceduri de executare silită, participare la negocieri și redactare de contracte civile și comerciale, due diligence legal.

Răzvan Cioromela a reprezentat un număr considerabil de clienți importanți, atât autorități publice si societăți cu capital de stat cat si societăți comerciale, bănci si societăți de leasing.

Logo Cristian Pascale

Contact

Adresă de corespondență

Str. Lanului, nr.27, sector 2, București

E-mail

office@cristianpascale.ro

Telefon

0722.878.562

Consimțământul GDPR cu privire la cookie-uri cu Real Cookie Banner